ALCEDO | Prietenul recoltelor sănătoase
Oct 22, 2017
GRATIS! Fii la curent zilnic
cu noutățile din domeniul agricol
+40 (21) 310.83.49
office@alcedoltd.ro

Archive: Posts

SALVATOR 25 EW, salvatorul culturilor dumneavoastra!

Pentru acei fermieri care in urmatoarea perioada efectueaza tratamente cu fungicide la cultura de rapita si cereale, noi va sugeram sa aveti in vedere utilizarea produsului SALVATOR 25 EW. Acesta este a doua denumire a produsului ORIUS 25 EW si il regasiti in oferta de toamna a companiei Alcedo. SALVATOR 25 EW este un fungicid sistemic pe baza de tebuconazol, substanta activa din grupa chimica a triazolilor. Precizam ca, odata absorbit in tesuturi (in maxim 2 ore de la aplicare), produsul se transloca acropetal si are o remanenta de circa 3-4 saptamani. Datorita proprietatilor sale, produsul are actiune preventiva dar si curativa si eradicanta. Important de stiut! Pentru a preveni instalarea rezistentei patogenilor, se va evita aplicarea a mai mult de 2 tratamente cu SALVATOR 25 EW la aceeasi cultura si pe aceeasi suprafata intr-un sezon.

Iata care sunt culturile pentru care puteti sa aplicati SALVATOR 25 EW:

Rapita

Spectru de combatere: tratament aplicat toamna pentru cresterea rezistentei plantelor la iernare si pentru combaterea patogenului Phoma lingam; doza omologata: 0,5 l/ha. Se recomanda, de asemenea, aplicarea unui tratament in toamna, in faza de rozeta a rapitei, SALVATOR 25 EW actionand ca un veritabil regulator de crestere (provoaca scurtarea tijei si concentrarea sucului celular, pregatind mai bine plantele pentru iernare), doza fiind in acest caz de 0,5 l/ha. Se fac tratamente preventive in primavara (mai ales in culturile mai dese, bine iesite din iarna) sau curative, la aparitia primelor simptome de boala, putregaiul alb (Sclerotinia sclerotiorum), alternarioza (Alternaria brassicae), putregaiul uscat (Phoma lingam), putregaiul cenusiu (Botrytis cinerea), fainarea (Erysiphe communis); doza omologata: 1,0 l/ha;

Grau, orz

Spectru de combatere: complex de boli foliare; doza omologata: 0,5 l/ha; Momentul optim de tratament este primavara, dupa infratirea cerealelor si pe parcursul impaierii, cand sunt conditii optime de infectie.

Castraveti

Spectru de combatere: fainare (Sphaerotheca fuliginea), in concentratie de 0,05%. Se aplica tratamente cu volum normal de solutie, tinand cont de gradul de dezvoltare al frunzisului plantelor de cultura, cu mijloace terestre de pulverizare. Momentul optim este la aparitia primelor simptome de infectie incipienta sau preventiv, cand vremea este calda si cu umiditate relativ ridicata a aerului.

Mar

Spectru de combatere: fainare (Podosphaera leucotricha), rapan (Venturia inaequalis), in concentratie de 0,05%. Tratamentele cu SALVATOR 25 EW se fac in stadiul de buton roz (inainte de inflorirea deplina) si pana la scuturarea petalelor, acestea fiind fenofazele in care marul este cel mai sensibil la instalarea infectiilor primare. In conditii extreme se pot face tratamente cu SALVATOR 25 EW chiar si in timpul infloritului, fara a afecta polenizarea si calitatea fructelor. In toate cazurile, produsul se va combina cu un fungicid de contact contra rapanului, cum ar fi MERPAN 80 WDG sau FOLPAN 80 WDG, pentru a preveni instalarea rezistentei. Se pot face tratamente si mai tarziu in cursul verii (mai ales contra infectiilor secundare de fainare), dar numai daca anterior nu s-a mai aplicat SALVATOR 25 EW la tratamentele contra rapanului si in alternanta cu produse antioidice de contact (sulf), astfel incat sa se previna instalarea rezistentei.

Samburoase

Spectru de combatere: monilioza (Monilia spp.), in concentratie de 0,075-0,1%. Se aplica tratamente in fenofazele sensibile (inflorit, maturarea fructelor) preventiv sau la aparitia primelor semne de infectie pe flori, lastari sau fructe. Volumul de solutie depinde de inaltimea si densitatea coroanelor pomilor, asigurandu-se o concentratie corespunzatoare de 0,075-0,1%, in functie de momentul tratamentului (preventiv sau curativ) si presiunea de infectie.

Tomate

Spectru de combatere: alternarioza (Alternaria solani), in concentratie de 0,05%. Se aplica tratamente cu volum normal de solutie, tinand cont de gradul de dezvoltare al frunzisului plantelor de cultura, cu mijloace terestre de pulverizare. Momentul optim este la aparitia primelor simptome de infectie incipienta sau preventiv, cand vremea este calda si cu umiditate relativ ridicata a aerului.

Vita-de-vie

Spectru de combatere: fainare (Uncinula necator); doza omologata: 0,4 l/ha. Tratamentele se fac in preajma infloritului si pana la compactarea ciorchinilor, asigurand o norma de 0,4 l/ha (de regula in 1000 litri de solutie).Echipamentul de tratare trebuie sa asigure o pulverizare corespunzatoare inclusiv a partilor mai putin expuse ale butucilor de vie (mai ales partea inferioara si ciorchinii).

Pentru a afla mai multe informatii despre acest produs, dar si despre alte produse, puteti contacta reprezentantul Alcedo din zona dumneavoastra sau consultati site-ul www.alcedoltd.ro, la sectiunea PRODUSE.

Vrei să primești astfel de știri direct pe e-mail?
Alcedo te ține la curent zilnic cu cele mai noi informații tehnice, economice și juridice din domeniul agricol.

Lasă un comentariu